Savarină ● RO
Ce am făcut atunci când am găsit o reţetă veche de vreo 35-40 de ani? Am preparat-o! Au ieşit nişte savarine fantastice! 9!
Am avut nevoie de
4 ouă
125g zahăr
125g pesmet
pentru aluat
300ml apă
115g zahăr
30ml rom
pentru sirop
500ml smântână pentru frişcă
30g zahăr
+ulei şi făină pentru tapetat
+gem pentru decorat
Am bătut spumă albuşurile, am adăugat zahărul, puţin câte puţin. Apoi, am încorporat gălbenuşurile şi pesmetul (va absorbi fantastic siropul), amestecând uşor cu o lingură de lemn. Am umplut formele (am folosit unele pentru tartă, mai adânci), în cuptorul preîncălzit la 150°C, timp de 15 minute.
Între timp, am preparat siropul, lăsând zahărul să se dizolve în apă, pe foc mic, apoi adăugând la final romul (am folosit romul meu preferat - indian, Old Monk). Am cufundat prăjiturile – cât erau calde – în sirop, apoi le-am aşezat pe o tavă.
Le-am tăiat în jumătate, am uns căpăcelele cu gem şi le-am umplut cu frişca bătută bine cu zahărul.
Marcel a spus că a fost cea mai bună prăjitură pe care am făcut-o până acum. M-a emoţionat. J
0 comments